PRIETENI,SAU..........NU!
Oricat de senina si mandra as fi de prietenii mei pe care ii ador,nu pot sa nu remarc angoasa pe care mi-o provoaca cateva vechi...cunostinte pe care nu mai pot sa-i numesc prieteni.Nu e nimic grav pentru ei,dar eu nu sunt superficiala,eu imi pun prietenii pe un piedestal,ii pun pe ei nu pe mine.Gustul amar nu trece usor,zdrentele de amintiri incep sa le vad in ceata si usor,usor,se sting,pentru ca sunt croita in asa fel incat sa le pot sterge.De fapt,probabil deja ati inteles-o,sunt impotriva oricarei ipocrizii si fatarnicii,oricarei lejeritati de gandire.Sunt impotriva oricaror salvari prefabricate,oricaror lucruri cu care crezi ca te rascumperi.
Sa fii om e ceva consistent,angajant.Zi de zi.Ora de ora.Chiar si cand obosesti.Chiar si cand te sperii.Chiar si cand iti vine s-o lasi balta.....sau mai ales atunci!Atunci sa te vad.....ca sa te cunosc !
E simplu,iubire si blandete,mila,compasiune si credinta.
Sunt usor trista,usor dezamagita,sunt prieteni pe care i-am pierdut,si sunt foarte fericita pentru ca am prieteni pe care Dumnezeu mi i-a trimis. Nu le cer nimic,vreau doar sa-mi fie alaturi!.